Top 5 criminali în serie care au „speriat vestul”: de ce nu mai sunt așa de mulți în zilele noastre

de: Iulia Kelt
11 08. 2022

Atunci când amintim despre criminali în serie vorbim, totodată, și despre unele dintre cele mai mari orori petrecute vreodată.

Cu toate că nu este un subiect tocmai plăcut, el trebuie dezbătut dintr-un motiv extrem de simplu: trebuie să știi că pe această lume există și astfel de oameni care, dintr-un motiv sau altul, sunt pregătiți în orice clipă să-ți ia viața. Trăind într-o bulă nu vei scăpa de ceea ce ți s-ar putea întâmpla, ba dimpotrivă, te face neatent.

Desigur, există o sumedenie de categorii de criminali în serie. De vreme ce unii sunt mânați de impuls sau de convingeri politice (aici e simplu dacă te gândești la regimurile autoritare și la membrii de propagandă), alții au motive ce țin de alte sfere, mai greu de înțeles pentru un om declarat clinic sănătos mintal.

Nu știu alții cum sunt, însă mie, cea de-a doua categorie, mi se pare cea mai infiorătoare dintre toate și am să îți explic imediat de ce.

Psihologii au studiat, timp de zeci de ani, ce îi îndeamnă pe oameni să-și găsească plăcerea în a-i ucide (eventual în chinuri prelungite) pe ceilalți. Așadar, au descoperit că, undeva în creier, ar exista o anumită componentă numită amigdala (nu, nu e cea la care te gândești tu) care ar favoriza un astfel de comportament. O consecință directă este lipsa de empatie (imposibilitatea sau dificultatea de a avea sentimente, de a simți, efectiv, ceva).

În mod bizar, această categorie de criminali în serie își dorește să simtă un fior cât de mic, lucru care nu se poate obține din activitățile normale, de zi cu zi. Nu se pot îndrăgosti, nu simt milă și, poate cel mai important pentru un asemenea individ, stimularea sexuală nu se poate realiza pe căi normale.

Așadar, este lesne de înțeles de ce mulți dintre criminalii în serie din această nișă reușesc să simtă plăcere sexuală doar atunci când comit fapte atroce. Studiile arată că sexualitatea este în strânsă legătură cu ororile comise, aceștia simțindu-se cu adevărat „puternici” atunci când domină un alt om. Or, dacă îmi permiți, vorbim despre un fel de cult al personalității pe care americanii l-ar traduce prin „God complex”, când stimulul suprem devine ideea că pot controla viața unui alt om și tot ei decid când și dacă acesta moare. Motiv pentru care, majoritatea criminalilor în serie din categoria descrisă nu se grăbesc înainte de a-și ucide victima, preferând să savureze cât mai mult timp evenimentul sinistru.

Acestea fiind spuse, haideți să vedem care sunt cei mai profilici, totodată înfiorători, criminali în serie din toate timpurile.

Top 10 criminali în serie care au semănat teroare în Statele Unite ale Americii

Înainte de a trece în revistă acest top, poate că ar trebui să discutăm un pic despre faptul că perioada de glorie a criminalilor în serie, în Statele Unite ale Americii, s-a petrecut între anii 1950-2000, astfel că cele mai cunoscute nume aparțin acelor ani.

Trebuie menționat că „nu era nimic în aer” în acea perioadă, astfel că numărul mare de „monștri” nu are neaparat legătură cu anii aceia, motivele fiind cu totul altele.

Criminalii în serie există de când lumea, iar oameni cu astfel de insticte vor exista și de acum încolo.

Începând cu anii 1950, televiziunea și radioul au câștigat teren, astfel că îți era mult mai ușor să auzi despre astfel de evenimente la știri. Nu înseamnă că înainte de asta nu existau, ci doar că nu știai tu despre asta. Și pentru că am menționat și o dată de finish pentru „perioada de glorie” a criminalilor în serie (anii 2000), am să explic imediat de ce acum, în 2022, nu mai auzi atât de des despre astfel de fapte: între timp, tehnicile poliției au evoluat considerabil, iar cel mai bun exemplu este evoluția testării ADN care, în vremuri de demult, nu exista ori era prea puțin dezvoltată pentru a furniza rezultate concrete. Se prea poate că, dacă acești oameni ar fi activat în zilele noastre, ar fi fost prinși încă de la prima crimă.

Mai avem, desigur, un lucru de lămurit: de ce numai în SUA? Nu, nu se întâmpla doar acolo, însă americanii au fost mereu în centrul atenției, astfel că marketingul a fost făcut cu mai multă vervă decât în alte părți ale globului. Și tot acolo există și Hollywood-ul.

Cei mai înfricoșători criminali în serie ai secolului trecut, în Statele Unite ale Americii.

  1. Ted Bundy – îmi vine greu să cred că nu au auzit niciodată de Bundy. Viața lui a generat câteva filme bune, unele mai puțin bune, însă și o sumedenie de documentare. Oficial, a ucis 20 de persoane, dar a recunoscut că ar fi ucis, de fapt, în jur de 30. Totuși, s-a bănuit că numărul ar fi, în realitate, mult mai mare de atât.
  2. Albert Fish – sau „bunicul”, a ucis în jur de 9 persoane, deși numărul total al victimelor sale nu este cunoscut. Poate că nu a fost la fel de prolific precum Bundy, însă Fish s-a remarcat prin faptul că ucidea, în marea majoritate, copii, fiind acuzat, deopotrivă, de canibalism și pedofilie.
  3. John Wayne Gacy a ucis mai bine de 33 de copii și adolescenți, însă nu înainte de a-i molesta sexual pe aceștia. În timpul liber, Gacy poza drept un om integru, cu o viață absolut normală. Cadavrele victimelor sale au fost găsite îngropate sub casa sa.
  4. Aileen Wuornos este, poate, criminala în serie cu care chiar ai putea să empatizezi. Cu o viață extrem de grea, Aileen s-a văzut, la un moment dat, în postura de a trebui să-și ucidă unul dintre clienți (era lucrătoare sexuală), altminteri ar fi murit chiar ea. Asta i-a deschis apetitul pentru crime, văzând în asta și o modalitate de a face rost de bani, jefuindu-și, ulterior, victimele.
  5. Ed Gein a fost suspectat de șapte crime, însă a fost acuzat de numai două, iar de numele acestuia se leagă o poveste mai mult decât sinistră. Suferind de boli mintale, bărbatul obișnuia să folosească pielea victimelor sale pentru a confecționa diferite obiecte de decor. Spre exemplu, în casa sa a fost găsită o veioză din piele de om, însă și multe altele asemenea.